Câți bani a primit ANDRA pentru intonarea imnului. Nu s-a ferit să spună!

Câți bani a primit ANDRA pentru intonarea imnului. Nu s-a ferit să spună!
Câți bani a primit Andra pentru intonarea imnului / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 23/11/2023, 14:52

Victoria echipei naționale de fotbal a României în fața Elveției și calificarea la turneul final al Campionatului European din Germania continuă să producă valuri. Dar același lucru îl putem spune și despre prestația Andrei, care a intonat imnul național „Deșteaptă-te, române!” înainte de startul partidei.

Și, cum românii sunt mari cârcotași, au și început să-și dea cu părerea despre suma de bani primită de Andra de la FRF pentru a cânta în fața a mai bine de 50.000 de spectatori.

Cu cea mai mare plăcere

Miercuri seară, pe Arena Națională, în fața unui public aprins, Andra a interpretat magistral imnul național, înaintea partidei România – Elveția.

La final, cârcotașii n-au întârziat să apară, existând voci răzlețe care au criticat-o pentru că ar fi greșit un vers. Altcineva, în schimb, a avut următoarea curiozitate – „Câți bani ai primit pentru intonarea imnului?”.

Andra a răspuns fără să stea pe gânduri: „Cu cea mai mare plăcere pentru astfel de momente, întotdeauna pro bono!”.

Se vede că te-a șlefuit Costi Ioniță, astfel nu ai fi stâlcit imnul zicând «croiește-ți altă soarte», s-a simțit dator să scrie una dintre cele peste 3 milioane de persoane care o urmăresc pe Andra pe Instagram. De data aceasta, artista a ales să răspundă în același ton în care i-a vorbit „fanul”: „Am cântat varianta oficială! Te invit să cauți imnul pentru a te convinge! Apoi, poți reveni cu scuze, dacă nu e prea mult”.

Cântarea imnului României pe un stadion cu peste 50.000 de suporteri este o onoare imensă! Am fost o parte din cea mai puternică voce a serii, suporterii echipei nationale, iar sentimentul de a striga împreună «Hai, România!» este absolut extraordinar”, a mai punctat Andra.

Când are loc tragerea la sorți pentru Euro 2024

Tragerea la sorți pentru turneul final al Campionatului European din Germania va avea loc în data de 2 decembrie, de la ora 19:00, la „Elbphilharmonie”, din Hamburg.

Urnele pentru tragerea la sorți a grupelor Euro 2024 sunt următoarele:

Urna 1: Germania (țara gazdă), Portugalia, Franţa, Spania, Belgia, Anglia

Urna 2: Ungaria, Turcia, România, Danemarca, Albania, Austria

Urna 3: Olanda, Scoţia, Croaţia, Slovenia, Slovacia, Cehia

Urna 4: Italia, Serbia, Elveţia, câştigătoarea play-off-ului A, câştigătoarea play-off-ului B, câştigătoarea play-off-ului C

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Un fost astronaut NASA ar putea fi următorul președinte al Statelor Unite